În prima zi a lunii noiembrie, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul a fost prezent în Parohia Cozmești. Cu prilejul vizitei pastorale, Preasfinția Sa a binecuvântat noua casă socială a parohiei, iar apoi a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica închinată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil din localitate.
În cuvântul de învățătură rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfinția Sa a evidențiat contrastul dintre suferința săracului Lazăr și nepăsarea bogatului, subliniind că încercările vieții îl pot face pe om mai sensibil la durerea aproapelui și mai conștient de propria neputință:
Ne pune Dumnezeu înainte acest chip. Cel care trecea nepăsător față de suferința celuilalt, aflat la poarta casei lui. Nu trebuia nici multă școală, nici multă pricepere ca să înțelegi că acel om nu din trândăvie, nu din nepăsare, ci din neputință nu își putea agonisi cele minimale pentru a trăi în această viață.
Și spune Scriptura: „Că și câinele lingea rănile”, parcă Dumnezeu pusese, măcar în cele necuvântătoare, o mică alinare pentru cel aflat în această greutate. Desigur, Lazăr nu doar prin suferința aceasta, ci și prin faptul că, într-adevăr, își punea nădejdea în Domnul lui. Și atunci, într-adevăr, nădăjduia în Dumnezeu.
Și, în suferința lui, înțelegea că există și un rost. Vedem cum suferința îl transformă pe om. Adeseori, omul îndestulat, omul așezat într-o poziție de conducere, omul care îl domină pe celălalt este nepăsător față de suferința acestuia și nu o înțelege, pentru că nu a avut părtășie cu ea.
De multe ori, din eșec, din suferință, din durere, învățăm mai mult decât din biruință și îndestulare. Deci, același om care, până atunci, glumea, abuza de mâncare și de băutură și îl apăsa pe celălalt, dacă trece printr-o suferință, fie prin suferința celui drag al său, fie prin propria suferință, întotdeauna se schimbă.
Și înțelege că în lumea aceasta, nici bucuria și nici durerea nu sunt depline. Dar, precum dorim să fim mângâiați și înțeleși, și noi trebuie să împărtășim aceeași mângâiere. Lazăr, așadar, prin durere, devenise un om care nu doar că își punea nădejdea în Dumnezeu, ci devenise și sensibil. Un om care nu își ducea greutatea cu răzvrătire, nici măcar țipând sau defăimându-l pe cel bogat. În schimb, cel bogat parcă se ferea.
Două lumi diferite, despărțite de poarta casei acelui bogat. O poartă care nu s-a deschis niciodată. O poartă prin care, măcar printr-un semn de milostivire, s-ar fi putut micșora prăpastia care exista pe pământ între cel sărac și cel bogat.
Spre sfârșitul slujbei, ca răsplată pentru eforturile depuse la lucrările de construire a casei sociale, precum și la înfrumusețarea sfântului lăcaș, părintele paroh Gheorghe-Iustin Cazacu a fost hirotesit întru iconom stavrofor. Totodată, persoanele care au contribuit la lucrările desfășurate la biserică au fost răsplătite cu ordine și distincții de vrednicie.
